Seratele AFIST


Serata “AFIST” este un eveniment lunar al organizației noastre, prin care ne propunem să aducem cultura mai aproape de tineri și să contribuim la crearea unui altfel de model social bazat pe educație, cultură, implicare civică, profesionalism și respect. Citim, ne informam din diverse surse, dar considerăm că doar întâlnirile față in față pot schimba perspective și mentalități.


Luna aceasta, pe 15 februarie, dedicăm acest eveniment AFIST, femeilor din știinta din România și vă invităm alături de noi să sărbătorim Ziua Internațională a Femeilor și Fetelor din Știința!
Vă așteptăm la The Coffee Shop Constituției, miercuri, 15 februarie, începând cu orele 18: 30, la un eveniment de exceptie unde doamne ale științei românești ne vor încânta cu povești din experiența lor, dar și cu sfaturi pentru cei ce își doresc să aleagă o carieră în acest domeniu.
Atmosfera va fi completată de un recital extraordinar de pian și vioară susținut de Laura LĂZĂRESCU și Andreea RUNCEANU.

Atmosfera care va descrie Serata AFIST din această lună va cuprinde trăire, muzică, bună dispoziție, și totodată, cunoaștere. Avem plăcerea a vă prezenta în cadrul seratei un moment muzical susținut de îndragitul muzician Daniel Bălan, fost concurent la emisiunea Vocea României, sezonul 5. În cadrul concursului de talente, Daniel a încântat cu vocea sa atât juriul, cât și telespectatorii cu un repertoriu vast, ajungând până în Semifinale, fâcând parte din echipa lui Tudor Chirilă.
De asemenea, în cadrul Seratei avem plăcerea de a vă prezenta un nou proiect la care colegii noștri lucrează cu mult entuziasm pentru voi. Departamentul de Dezvoltare și Oportunități Profesionale, debutează cu un prim proiect – CAREER STARTER, care își propune să ofere consiliere tinerilor în găsirea de locuri de practică sau internship în cadrul unor companii și instituții din domeniul STEM.
Așadar, te așteptăm alături de noi, la The Coffee Shop Constituției, miercuri, 25 ianuarie, începând cu orele 18: 30. Noi venim cu băuturile, tu trebuie să vii doar cu voia bună!

Te-ai gândit la o seara de dans? Sau poate o ieșire la teatru cu prietenii? Sau doar să părăsești cotidianul și să te transpui într-un cadru care îmbină arta și cunoașterea?
Te invităm la Serata AFIST! O atmosferă de poveste, care lunar ne va aduna prin muzică, dans, jocuri de societate, numere de magie și teatru. Și lista poate continua..
Pentru că dorim să vă mulțumim că alegeți să faceți parte din comunitatea noastră, vă invităm să ne cunoaștem și să asistăm la un moment artistic suținut de coregraf Laura Andrei. Fiind mereu în căutare de experiențe noi, Laura a început să danseze de la vârsta de 4 ani, absolvind Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din București unde a studiat tehnica de dans clasic Vaganova, dans popular, dans de carcater și dans clasic.
Laura are multe colaborări artistice, aceasta având numeroase implicări în musicaluri, spectacole de dans contemporan, cât și în televizune.În prezent, este coregraf, profesor de dans și mișcare, cât și instructor de fitness- balet.