Sabrina-Patricia State

Mentor

Sabrina este lector la Facultatea de Inginerie Medicală, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, și cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie, IMT București. A absolvit studiile de licență și masterat în Chimie la Universitatea din Zaragoza, Spania, în anii 2016 și 2017, obținând calificativul de șefă de promoție. În 2018, s-a întors în România, continuându-și studiile la Universitatea POLITEHNICA din București, cu o bursă doctorală Marie Skłodowska-Curie, în cadrul proiectului mCBEEs. A efectuat stagii de cercetare la universitățile partenere ale proiectului mCBEEs, două la Universitatea Jönköping din Suedia și unul la Universitatea TU Delft din Olanda. A finalizat studiile de doctorat în trei ani, obținând diploma în decembrie 2021, cu distincția “Summa cum laude”. Cercetarea sa doctorală s-a concentrat pe sinteza electrochimică a aliajelor metalice și a compozitelor pe bază de nanomateriale de carbon, utilizând lichide ionice analoge (DESs). În vara anului 2023, a primit Grantul Științific Schwäbisch Gmünd și a efectuat o scurtă ședere la Universitatea TU Ilmenau din Germania (Grant.) Pe baza educației, a acestor cunoștințe și experiențe, în 2023, a devenit lector la Facultatea de Inginerie Medicală. Dr. State este, de asemenea, implicată în numeroase activități de promovare a științei, atât în școli și licee, cât și în evenimente publice, cum ar fi Noaptea Cercetătorilor Europeni (să cunoaștem OAMENII din spatele CERCETĂTORILOR).