Nicoleta Safca
Cofondator și Președinte AFIST
Nicoleta este inginer din anul 2018 în cadrul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure-nuclear physics) și din anul 2021 este coordonator al laboratorului de imagistică cu raze X – XIL. Absolventă a Facultății de Inginerie Medicală și a unui master în Sisteme Informatice în Medicină din cadrul Universității Politehnica din București, în prezent urmează un program de doctorat în fizică și imagistică medicală. A coordonat întreaga activitate de implementare a laboratorului de imagistică cu raze X, conducând fazele proiectelor de construcție și dezvoltare, iar interesele sale principale de cercetare includ imagistica de raze X cu contrast de fază pentru aplicații medicale și industriale, în special utilizarea tehnicii pentru identificarea cancerului la sân în stadii incipiente, la doze de radiații mici utilizând noi surse de raze X create cu ajutorul laserilor de la ELI-NP. Alte direcții de interes sunt reprezentate de metrologia surselor de raze X, calculul dozei în țesut, dar și de studii de fizică fundamentală cu fascicule de raze X helicoidale.
Nicoleta crede în puterea exemplului și a educației și îsi dorește ca prin intermediul AFIST sa creeze o comunitate puternică pentru susținerea tinerilor și dezvoltarea domeniilor tehnice atât de importante pentru Romania.